Enjoy and Shine

O scurtă întâmplare ce mi-a demostrat cât de mult sunt orientată pe “a face” şi “a rezolva” cât mai repede situaţia, în defavoarea găsirii celei mai bune sau simple soluţii. Veneam de la sală, seara după ora 9, obosită dar energizată dupa o zi de lucru plus o oră de spinning. Ajung cu maşina în faţa porţii şi îmi dau seama că nu am telecomanda de la poartă la mine, deci nu pot intra. Poarta închisă, însă soţul şi copilul sunt în casă, deci… nici o problemă! Îmi iau telefonul şi încep să sun; nici un răspuns. Mai sun odată… iarăşi nimic. Încep să mă agit, dar încă nimic periculos; totuşi sunt acasă, trebuie să mă audă. Ies din maşină şi încep să arunc cu pietricele în uşă. Nimic… Strig pe rând numele soţului şi a copilului. Toţi câinii de pe stradă încep să latre, însă cei din casă nu mă aud.   Deoarece mă enervez din ce în ce mai mult pe situaţie şi neputinţa mă scoate din sărite, încep să inspectez gardul să văd pe unde pot sări cel mai uşor. Deşi e un gard destul de îna...

Nu am mai scris nimic de ceva vreme... deși am încercat! Să mă așez și să încep să scriu. Dar nu, după primele cuvinte așezate pe pagina albă, mi-am dat seama că nu iese nimic, că tot ce scriu mi se pare sec și fără conținut. Și am început să mă gândesc de ce. De ce am reușit până acum să scriu fără nici o problemă și dintr-o dată nu mai pot, nu mai am chef și nu-mi iese. Analizând blocajul meu de peste o luna in scris, am și găsit câteva motive (că doar e mai ușor să găsești motivele decăt să deblochezi un proces): 1.        E vară... și, deși am fost în concediu, mai vreau. Mai vreau să simt acea libertate de a nu face nimic și de a face tot ce vreau. Lipsa restricțiilor curente și în general a oricărui „trebuie”, în favoarea a „vreau să”. Ok, dar e week-end; iar week-end   = „miniconcediu” 2.        Nu am timp. Bine, asta e o prostie, deoarece pot să-mi fac timp dacă vreau, dacă am pentru ce; dar da...

“ Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea şi să le tot dea lămuriri” (Antoine de Saint-Exupery) Stăteam pe un scaun în bucătărie și mă jucam un joc idiot pe telefon. Un joc din acela numai bun pentru un “ brainwash” după o săptămână nebună la serviciu, cu o delegatie de 3 zile în altă țară și alte două zile de stat până noaptea la 12 la serviciu. Era sambăta seara și jocul pe telefon era singurul lucru de care mai eram în stare, după o zi în care durerea de cap nu a cedat datorită oboselii acumulate și a stresului ultimelor zile. Copilul, aproape adormit, stătea pe canapea în fața televizorului, când soțul meu i-a spus că e timpul să meargă la culcare. Cu ochii aproape închiși, el a îngânat “ O astept pe mami...” A fost ca un cuțit care mi-a străpuns inima (chiar dacă sună destul de melodramatic, senzația a fost una autentică). Deși eram acasă, el mă aștepta, așa cum m-a așteptat în fiecare seară din ultima săptămână. Nici dacă îmi că...

M-am trezit brusc. Îmi era cald și aveam o senzație ciudată, o avalanșă de sentimente contradictorii pe care nu le înțelegeam. Și mi-am amintit. Am visat. Un vis despre o alergare asiduă și fără rost. Alergam fără să știu unde și de ce. Am visat că alergam maratonul vieții. Zilele treceau în grabă unele după altele. Anotimpurile îmi treceau prin fața ochilor de parcă priveam pe geamul unui tren. Toate zilele erau diferite, însă în esență la fel. Nimic deosebit nu se întâmpla și parcă reluam iar și iar aceeași zi, ca într-o buclă temporală. Însă lucrurile din jurul meu se schimbau. Fiul meu creștea și eu nici nu puteam conștientiza asta în alergare. M-am oprit derutată și m-am uitat în jur. Simțeam amețeala și amorțeala alergării. M-am așezat pe jos, cu spatele lipit de un zid răcoros de piatră. Mintea îmi era invadată de amintiri ale clipelor din viață pe lângă care am alergat. Și atunci întrebarea a venit ca un duș rece: De ce am alergat până acum? Care este destinația acestui m...

Ar trebui să fac mai multă mişcare; ar trebui să mănânc mai sănătos; ar trebui să mă  joc mai mult cu copilul; ar trebui să mă odihnesc mai mult; ar trebui să povestesc  mai mult cu soţul/ soţia; ar trebui să mă las de fumat; ar trebui să încep să mănânc  dimineaţa; ar trebui să mă bucur mai mult de ceea ce am; ar trebui să fac nişte  economii; ar trebui să ma duc la stomatolog... Te recunoşti în această listă de „ar trebui”? Ţi-ai făcut vreodată o asemenea listă?  Dacă da, probabil ca ţi-ai făcut şi nişte planuri cum să faci schimbările sau, cel puţin,  ţi-ai propus nişte termene până când vrei să le faci. Sau le-ai trecut în lista de dorinţe  de anul nou. Ceva de genul: în acest an ar trebui...  A funcţionat? Probabil că nu. Sau, cel puţin pentru mine, nu a funcţionat. Şi am  o listă destul de lungă de „ar trebui”. Să-ţi dau un exemplu: medicul mi-a spus că  trebuie să ţin dietă, să mănânc mai puţine prăjeli şi mai multe legum...

Let me take you to a ride to an imaginary story... At work, you are trying to prove you are the best, to solve everything is expected from you and more beyond, to be the best in everything you do and manage all the situations with professional excellence. At home, you are trying to be the best mother and wife, the best support for your family, to show them that nothing is impossible for you when it comes to prove who are the most important people in your life. In your social life, you are showing to be a positive person, supportive to your friends, assuring them that you are there no matter what and that you can and will help them if they need you. And even if you are struggling to be the best in all   the areas of your life, something is not good enough; you are not satisfied with the results. You don’t receive the positive feedback you are expecting or don’t achieve the objectives you proposed for yourself at work; because you work too hard, you have very limited time to...

Am văzut întrebarea asta azi pe facebook şi m-a făcut să am o reacţie de genul “hmm… nu m-am gândit la asta, dar e provocator”. Provocator nu din punctul de vedere al răspunsurilor posibile, al filosofiei din spatele ei dacă te gândeşti că fluturii trăiesc foarte puţin, că se transformă din omidă într-o creatură care ne poartă imaginaţia pe aripi; ci din cel al schimbării de perspectivă. Mi-a plăcut deoarece m-a făcut să mă gândesc la răsturnări de situaţie, la creativitate şi moduri noi de a gândi. Extrapolând, cred că putem găsi multe alte întrebări care se înscriu în “outside the box thinking”. Şi nu e important răspunsul, ci faptul că te gândeşti dintr-o altă perspectivă, că schimbi calea bătătorită cu care eşti obişnuit, cu un drum poate neumblat, care te poate duce în locuri noi. Dacă începem să ne întrebăm, uneori întrebări ciudate, stranii, fără un raspuns alb sau negru, vom gasi răspunsuri. Răspunsuri care ne surprind uneori, la care nu ne-am gândit până atunci, deoar...