Enjoy and Shine

Am pornit zgribuliți prin pădurea înghețată. Era frig și un aer rece tăia prin carne parcă să ajungă până la oase. Prin minte îmi zburdau nestingherite reproșurile: de ce ai ieșit din fotoliul confortabil, unde puteai sta cu o cafea aburindă și o carte bună în brațe?  De ce trebuie să cauți frigul într-o dimineață când toți dormi liniștiți încă sub plapuma moale și caldă? Alunec pe frunzele înghețate și după căzătură simt durerea din genunchi amplificându-mi parcă și mai mult reproșurile. Apoi mă ridic și pun aparatul la ochi... o altă lume parcă se deschide în jur. Ceața care aleargă prin pădure crează momente de claritate, aruncându-te apoi, în câteva secunde, înapoi în albul dens, greu respirabil. Pădurea înghețată e când feerică, când misterioasă, dar de o frumusețe inegalabilă. Parcă aș vrea să cuprind totul în obiectivul aparatului și simt o frustrare adâncă la gândul că nu voi reuși. Merg în ritm alert, cu ochii larg deschiși pentru a nu pierde frumusețea din jur...

Mă trezesc. Îmi beau cafeaua. Merg la serviciu. Încerc sa fac totul perfect. Trag tare. Mă ocup de tot ce trebuie. O iau de la capăt. Stai o secundă... Hei, Viață! Ce vrei de la mine? Viața: Dar tu ce vrei de la mine? Eu: Nu m-am gândit, nu prea am timp de asta. Dar dacă tot ai întrebat... Poate aș vrea să fii blândă cu mine, să ai un sens, să simt că mergi într-o direcție. Viața: Care e direcția în care vrei să merg? Eu: Nu știu. Știu doar că... nu prea văd sensul. Îmi doresc să fie mai mult decât atât. Mai mult decât  pilotul automat inconștient. Să mă bucur și să creez bucurie pentru alții. Să fac ceea ce-mi place și  asta să aducă împlinire și pentru cei din jur. Să simt că nu treci fără rost. Viața: Care este rostul meu? Eu (vădit iritată): Ești dificilă și mă enervezi! Ce e cu atâtea întrebări oricum!?!  Liniște... Mă trezesc. Îmi beau cafeaua. Merg la serviciu. Încerc sa fac totul perfect. Trag tare. Mă ocup de tot  ce trebuie. O iau de la cap...

Sunetul clopotului de deasupra ușii i-a însoțit pașii când a împins ușa grea din lemn masiv. Acordurile de jazz și mirosul de cărți proaspăt tipărite au purtat-o imediat în altă lume. O lume în care nu există grabă, nu există claxoane și nervi de șoferi, nu există asfalt încins și nu există termene limită. Nu există trebuie și nu există neîmplinire. Calmul aproape transcendental era spart doar de scârțâitul podelei de lemn și foșnetul filelor de cărți întoarse. Aroma cafelei proaspăt pregătite a îndemnat-o să se așeze pe o pernă într-un colț doar al ei și să ia o carte la-ntâmplare de pe rafturile ticsite. După primele paragrafe citite era transportată pe o străduță pietruită din Spania, plimbându-și degetele pe pietrele aspre și răcoroase ale unei căsuțe vechi. Mergând de-a lungul străduțelor înguste și întortocheate, a inspirat adânc aerul sărat amestecat cu miros de lemn învechit, până ce ajunse pe nisipul fin de la malul mării. Paginile se întorceau parcă de la sine, ea reven...

      1, 2, 3, 4 și-1, 2, 3, 4 1.        Se ia una bucată iubire și se-mparte în două părți egale. 2.        Una se așează în dreptul inimii, iar cealaltă se ține în palme până ce se va simți o căldură plăcută radiind dinspre căușul palmei spre degete. 3.        În această formă, se ia bucata de iubire și se ține sus, până ce prima pală de vânt mai puternică și răzvrătită o va ridica și o va purta pe sus, ca pe un voal, împrăștiind o mireasmă liliachie prin aer. 4.        Se așează un zâmbet pe buze și se lasă căldura din dreptul inimii să urmeze căldura purtată de vânt. Se reiau pașii de mai sus până ce dansul devine fluid și iubirea nu mai trebuie împărțită în două. Enjoy & Shine!

Stima de sine nu e ceva ce ai obținut odată, ai pus-o în piept ca pe o insignă și o ai pe viață. Ar fi simplu să fie așa... Doar că viața ne aruncă în situații diferite, care uneori ne zguduie și zdruncină, punând la pământ ceea ce am construit. Așa că ne apucăm să construim din nou. Vestea bună e că odată ce ai învățat cum să o faci, va fi mai ușor a doua oară. Și mult mai simplu dacă îți propui să te antrenezi în acest sens, să te ocupi constant de tine și de stima ta. E ca și cum ai face sport. Nu e suficient să te apuci să-ți lucrezi mușchii și gata... ai un corp frumos pe viață. Dacă te oprești probabil în câteva luni vei simți că nu mai ești în formă, mușchii se vor înmuia și pernițe de grăsime vor începe să-ți tapeteze corpul ici-colo. Pentru a fi în formă, trebuie să faci sport în mod constant, să ai grijă de tine și să incluzi sportul în stilul tău de viață. La fel e și cu stima de sine. Trebuie să lucrezi constant la ea pentru a fi în formă, pentru a te simți bine î...

Mi-am oprit gândurile din vâjâiala lor obișnuită. Uneori am senzația că o maimuță nerușinată și-a făcut casă în cutia mea craniană. O maimuță care îmi amestecă gândurile, îmi încurcă firele circuitelor neuronale și aruncă din când în când totul în aer doar pentru a se distra. Iar gândurile își fac datoria și se reflectă în comportamente, în sentimente și senzații. Dar am învățat să le observ... e simplu să ajungi la maimuță dacă observi stricăciunile pe care le face în jur; stricăciuni ce se manifestă prin sentimente de frică, îngrijorare, teama de a merge mai departe, neincredere, vină, presiune, încrâncenare, neputință; sau dureri în corp: de stomac, de cap, umeri tensionați, gât rigid şi dureros. Stricăciunile au urmări, dar tocmai aceste urmări, dacă le indentifici, te ajută să ajungi la maimuță. Iar când ai ajuns la ea, ia-o frumos de după umăr și întreab-o ce vrea să-ți arate, de ce îți atrage atenția. Se va calma ușor-ușor, iar atunci poți începe să faci curățenie. Aer...

Uită-te în oglindă. Pe cine vezi? Ce-ți place la persoana care e în fața ta? Ce ai schimba? Ce ai adăuga? Ce ai lua? Ce te deranjează? Ce-ți spune vocea din interior despre tine? Dacă nu poți zâmbi când te privești, dacă frământările tale sunt mai mari decât bucuriile, dacă ai vrea să fugi de tine în loc să te regăsești, oprește-te. Nu-ți mai face rău. Deoarece nu am întâlnit vreodată un om care să nu aibă ceva frumos, ceva ce merită apreciat, ceva ce strălucește din interior, chiar dacă e acoperit de multe ori de mizerie, de răutate, de orgolii și aroganță. Iar cei mai frumoși oameni i-am găsit după ce am reușit să văd dincolo de masca pe care o purtau. Ne spunem că nu merităm, că nu suntem suficient de buni, că nu avem ce arăta. Ne ascundem strălucirea de teamă că e prea puțin, că alții sunt mai valoroși, că vom fi răniți dacă ne arătăm așa cum suntem. Și suferim, ne ascundem și   încercăm să devenim altcineva. Așa cum credem că se așteaptă alții să fim. Renunțăm la ce...