vineri, 10 mai 2013

N-am mai visat de mult că zbor…


M-am trezit amorţită… dintr-un somn semiconştient care aluneca între vis şi realitate, fără a putea face diferenţa între ele. O senzaţie de apăsare pe piept era cea care m-a făcut să mă trezesc. M-am ridicat în capul oaselor. O ameţeală cumplită a făcut ca totul în jurul meu să se învârtă. M-am sprijinit de perete, încercând să-mi menţin echilibrul şi am făcut câţiva paşi. Primul… al doilea… al treilea… M-am trezit complet. Din nou o noapte de insomnie. După ce ochii mi s-au obişnuit cu lumina puternică a cifrelor de pe ceasul electronic, am putut deduce: era ora 5:23. Adormisem după ora 1:30, iar acum ochii îmi erau împăienjăniţi şi parcă mă înţepau mii de fire de nisip.

De ce mi se întâmplă asta? Nu am nici un motiv să nu pot dormi, nu sunt stresată şi nu am proiecte importante în derulare care să-mi aducă toate temerile din subconştient la suprafaţă. Şi totuşi… e a doua săptămână în care nu mai pot dormi. Mă aşez pe canapeaua din living, fără să aprind lumina. Gândurile mi se învârt în minte cu o viteză năucitoare. Caută soluţii, acolo unde problema nici nu e definită. Singura întrebare de care sunt în stare este “De ce?”.

După repetate tentative de a defini răspunsurile, mă liniştesc dintr-o dată. Realizez că “De ce?” nu este întrebarea potrivită. Şi îmi dau seama că în momentul în care voi avea întrebarea potrivită, voi găsi şi răspunsul. Încep să testez întrebările, scot “artileria grea” din trusa mea de life coach şi încep să trag:
  • De unde vine această insomnie?
  • Ce vrea să îmi arate?
  • Cum pot găsi sursa ei?
  • Cine mă poate ajuta?
  • Ce vrea să se manifeste, să iasă la suprafată?
Încep să scriu… cuvintele curg fără voia mea, nu le pot opri şi nu le pot schimba. Vin din adâncul meu, din nevoia mea de a mă manifesta. Nu e vorba de CEVA ce vrea să se manifeste, ci de CINEVA… cineva care a stat ascuns de mult timp, forţat să stea în carapacea unei personalităţi rigide şi dure. Eu, aşa cum sunt de fapt, îmi doresc să mă eliberez de toate blocajele, de tot ce mă ţine legată şi ancorată puternic într-o realitate fabricată de mine, despre imaginea mea. Îmi doresc să îmi întind aripile şi să zbor. Şi n-am mai visat de mult că zbor…

 “Odată ce ai gustat zborul, vei merge pe pamânt doar cu ochii aţintiţi către cer,
deoarece acolo ai fost şi acolo îţi vei dori mereu să te întorci”.
Leonardo Da Vinci

Enjoy and Shine!