Enjoy and Shine

A început să ningă! Bradul e împodobit, iar mirosul de brad amestecat cu levănțică învăluie ușor casa. E dimineața devreme și   încă e liniștea de dinaintea ultimelor pregătiri pentru Crăciun și a agitației nerăbdătoare a fiului meu. Crăciunul e sărbătoarea noastră preferată, a fiului meu pentru cadourile pe care le primește, iar pentru noi, părinții lui, bucuria și strălucirea din ochii lui sunt cadoul cel mai de preț. Crăciunul e magic! Iar pe mine mă doare din nou capul. E devreme, ora 6 dimineața și eu nu pot să mai dorm nu din cauza agitației, ci din cauza durerii de cap. Și dacă aș scrie o scrisoare la Moș Crăciun, primul lucru pe care l-aș cere e sănătate, pentru   a mă putea bucura de toate crăciunurile împreună cu cei dragi. Sună deja perimat să ceri sănătate, dar îți dai seama cât de importantă e doar când nu o mai ai. Pe urmă, i-aș scrie cît de importantă e pentru mine familia și câte bucurii îmi aduc în fiecare zi. Și pentru aceste bucurii aș vrea să

O scurtă întâmplare ce mi-a demostrat cât de mult sunt orientată pe “a face” şi “a rezolva” cât mai repede situaţia, în defavoarea găsirii celei mai bune sau simple soluţii. Veneam de la sală, seara după ora 9, obosită dar energizată dupa o zi de lucru plus o oră de spinning. Ajung cu maşina în faţa porţii şi îmi dau seama că nu am telecomanda de la poartă la mine, deci nu pot intra. Poarta închisă, însă soţul şi copilul sunt în casă, deci… nici o problemă! Îmi iau telefonul şi încep să sun; nici un răspuns. Mai sun odată… iarăşi nimic. Încep să mă agit, dar încă nimic periculos; totuşi sunt acasă, trebuie să mă audă. Ies din maşină şi încep să arunc cu pietricele în uşă. Nimic… Strig pe rând numele soţului şi a copilului. Toţi câinii de pe stradă încep să latre, însă cei din casă nu mă aud.   Deoarece mă enervez din ce în ce mai mult pe situaţie şi neputinţa mă scoate din sărite, încep să inspectez gardul să văd pe unde pot sări cel mai uşor. Deşi e un gard destul de înalt,

Nu am mai scris nimic de ceva vreme... deși am încercat! Să mă așez și să încep să scriu. Dar nu, după primele cuvinte așezate pe pagina albă, mi-am dat seama că nu iese nimic, că tot ce scriu mi se pare sec și fără conținut. Și am început să mă gândesc de ce. De ce am reușit până acum să scriu fără nici o problemă și dintr-o dată nu mai pot, nu mai am chef și nu-mi iese. Analizând blocajul meu de peste o luna in scris, am și găsit câteva motive (că doar e mai ușor să găsești motivele decăt să deblochezi un proces): 1.        E vară... și, deși am fost în concediu, mai vreau. Mai vreau să simt acea libertate de a nu face nimic și de a face tot ce vreau. Lipsa restricțiilor curente și în general a oricărui „trebuie”, în favoarea a „vreau să”. Ok, dar e week-end; iar week-end   = „miniconcediu” 2.        Nu am timp. Bine, asta e o prostie, deoarece pot să-mi fac timp dacă vreau, dacă am pentru ce; dar dacă nu stiu ce să scriu, de ce mi-aș face timp pentru asta?

“ Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea şi să le tot dea lămuriri” (Antoine de Saint-Exupery) Stăteam pe un scaun în bucătărie și mă jucam un joc idiot pe telefon. Un joc din acela numai bun pentru un “ brainwash” după o săptămână nebună la serviciu, cu o delegatie de 3 zile în altă țară și alte două zile de stat până noaptea la 12 la serviciu. Era sambăta seara și jocul pe telefon era singurul lucru de care mai eram în stare, după o zi în care durerea de cap nu a cedat datorită oboselii acumulate și a stresului ultimelor zile. Copilul, aproape adormit, stătea pe canapea în fața televizorului, când soțul meu i-a spus că e timpul să meargă la culcare. Cu ochii aproape închiși, el a îngânat “ O astept pe mami...” A fost ca un cuțit care mi-a străpuns inima (chiar dacă sună destul de melodramatic, senzația a fost una autentică). Deși eram acasă, el mă aștepta, așa cum m-a așteptat în fiecare seară din ultima săptămână. Nici dacă îmi că

M-am trezit brusc. Îmi era cald și aveam o senzație ciudată, o avalanșă de sentimente contradictorii pe care nu le înțelegeam. Și mi-am amintit. Am visat. Un vis despre o alergare asiduă și fără rost. Alergam fără să știu unde și de ce. Am visat că alergam maratonul vieții. Zilele treceau în grabă unele după altele. Anotimpurile îmi treceau prin fața ochilor de parcă priveam pe geamul unui tren. Toate zilele erau diferite, însă în esență la fel. Nimic deosebit nu se întâmpla și parcă reluam iar și iar aceeași zi, ca într-o buclă temporală. Însă lucrurile din jurul meu se schimbau. Fiul meu creștea și eu nici nu puteam conștientiza asta în alergare. M-am oprit derutată și m-am uitat în jur. Simțeam amețeala și amorțeala alergării. M-am așezat pe jos, cu spatele lipit de un zid răcoros de piatră. Mintea îmi era invadată de amintiri ale clipelor din viață pe lângă care am alergat. Și atunci întrebarea a venit ca un duș rece: De ce am alergat până acum? Care este destinația acestui m

Ar trebui să fac mai multă mişcare; ar trebui să mănânc mai sănătos; ar trebui să mă  joc mai mult cu copilul; ar trebui să mă odihnesc mai mult; ar trebui să povestesc  mai mult cu soţul/ soţia; ar trebui să mă las de fumat; ar trebui să încep să mănânc  dimineaţa; ar trebui să mă bucur mai mult de ceea ce am; ar trebui să fac nişte  economii; ar trebui să ma duc la stomatolog... Te recunoşti în această listă de „ar trebui”? Ţi-ai făcut vreodată o asemenea listă?  Dacă da, probabil ca ţi-ai făcut şi nişte planuri cum să faci schimbările sau, cel puţin,  ţi-ai propus nişte termene până când vrei să le faci. Sau le-ai trecut în lista de dorinţe  de anul nou. Ceva de genul: în acest an ar trebui...  A funcţionat? Probabil că nu. Sau, cel puţin pentru mine, nu a funcţionat. Şi am  o listă destul de lungă de „ar trebui”. Să-ţi dau un exemplu: medicul mi-a spus că  trebuie să ţin dietă, să mănânc mai puţine prăjeli şi mai multe legume, fructe şi  produse proaspete (recomandare cu c

Let me take you to a ride to an imaginary story... At work, you are trying to prove you are the best, to solve everything is expected from you and more beyond, to be the best in everything you do and manage all the situations with professional excellence. At home, you are trying to be the best mother and wife, the best support for your family, to show them that nothing is impossible for you when it comes to prove who are the most important people in your life. In your social life, you are showing to be a positive person, supportive to your friends, assuring them that you are there no matter what and that you can and will help them if they need you. And even if you are struggling to be the best in all   the areas of your life, something is not good enough; you are not satisfied with the results. You don’t receive the positive feedback you are expecting or don’t achieve the objectives you proposed for yourself at work; because you work too hard, you have very limited time to be

Am văzut întrebarea asta azi pe facebook şi m-a făcut să am o reacţie de genul “hmm… nu m-am gândit la asta, dar e provocator”. Provocator nu din punctul de vedere al răspunsurilor posibile, al filosofiei din spatele ei dacă te gândeşti că fluturii trăiesc foarte puţin, că se transformă din omidă într-o creatură care ne poartă imaginaţia pe aripi; ci din cel al schimbării de perspectivă. Mi-a plăcut deoarece m-a făcut să mă gândesc la răsturnări de situaţie, la creativitate şi moduri noi de a gândi. Extrapolând, cred că putem găsi multe alte întrebări care se înscriu în “outside the box thinking”. Şi nu e important răspunsul, ci faptul că te gândeşti dintr-o altă perspectivă, că schimbi calea bătătorită cu care eşti obişnuit, cu un drum poate neumblat, care te poate duce în locuri noi. Dacă începem să ne întrebăm, uneori întrebări ciudate, stranii, fără un raspuns alb sau negru, vom gasi răspunsuri. Răspunsuri care ne surprind uneori, la care nu ne-am gândit până atunci, deoar

Într-o vineri dimineaţa... Mă trezesc devreme ca de obicei şi mă pregătesc să merg la serviciu cu gândul la week-end. Mă îmbrac, ajung la serviciu, parchez maşina, opresc motorul şi întind mâna după geanta cu laptop-ul. Nu e... Mă uit în spate pe banchetă, nu e... Offf... am uitat-o acasă. Porneşte maşina, întoarce, fă drumul încă odată până în capătul celălalt al oraşului. E unul din momentele în care de obicei te enervezi şi îţi adresezi în gând nişte cuvinte pe care probabil nu le-ai spune nimănui (de obicei suntem mult mai aspri cu noi înşine decât cu alţii J ). Î n acea dimineaţă însă m-am hotărât să mă simt bine. Am dat radioul mai tare, am deschis geamul de la maşină şi am ridicat privirea din asfaltul din faţă spre orizont. Am început să mă simt bine. Soare, vântul îmi bătea în păr, rock'n'roll-ul de la radio cânta într-un ritm electrizant, mirosul de iarbă proaspăt tunsă pe bulevard a invadat maşina. M-am simţit excelent. Am conştientizat fiecare lucru fru

Nici una, nici alta. Ambele! Cel puţin asta îmi doresc eu să am. O cariera care să-mi aducă împliniri pe plan profesional, să mă facă să mă simt utilă şi să mă provoace şi un copil care să simtă ca mama lui este cea mai bună mamă din lume. Hmmm! Până acum raspunsul a fost simplu. Dar cum să le faci bine pe amandouă, cum să le gestionezi fără să o neglijezi pe una sau pe cealaltă? Aici începe dificultatea. Ca femeie de carieră, orice cariera ai avea, probabil investeşti mult timp şi energie la serviciu. Ajungi acasă târziu, seara, când copilul tău te aşteaptă plin de energie şi, cum intri pe uşă, te strigă: “Mami, hai să ne jucăm!”. Esti frântă, îţi este foame pentru că ai mâncat doar pe fugă ceva la serviciu şi îţi doreşti să te întinzi pe canapea şi să faci “brainwash” cu un film uşor, care să nu-ţi utilizeze capacităţile intelectuale pe care le-ai stors la serviciu. Ţi se pare cunoscută scena? Daca da, am o veste bună pentru tine. Energia care îţi lipseşte să te mai joci cu cop

Most of the time we are waiting for something to happen, we are expecting our dreams to become true, to live our life as we imagined to do it. On the other hand, we are linked with our past failures, the experiences we had are holding us back, the negative feelings linked with one of the mistakes we did in the past is still coming back if you are remembering that mistake. This is the way you want your life to continue? Worrying for a future you don’t know or regretting the past you can not change? If not, stop worrying for the future and don’t live your past. The only moment that is counting is NOW. I’m not saying that you should stop making plans or erase your memories, not at all! But if you don’t start to live the present, your life will end waiting for a future dream. Here are some tips on how you can start live your life now: Be aware of this very moment. Are you staying at your office or laying on a couch? Start feeling the moment, be aware of you, of what i

Everything you can imagine is real.  Pablo Picasso Simţi uneori că un monstru furios ţ i s-a strecurat în stomac şi încearcă să strângă şi să întindă în acelaţi timp tot ce ai în interior? Sau ca picioarele ţi se înmoaie şi nu mai poţi face nici un pas mai departe? Frica este cea care te protejează în momentele în care viaţa îţi este în pericol. Ea îţi face corpul să reacţioneze sau să „îngheţe”, după caz, pentru a-ţi proteja viaţa. Este ca o gardă de corp de care ai nevoie pentru a supravieţui. Şi atunci, de ce să o învingem? Pentru că, uneori, frica te împiedică să mergi mai departe. Frica de necunoscut de exemplu, te poate opri să ajungi în locuri în care n-ai mai fost, să descoperi lumea aşa cum nu o ştiai dinainte. Cei mai mulţi oameni acceptă să-şi trăiască viaţa în zona lor de confort, fără nici un  efort de a ieşi de acolo, deoarece e comod să stai într-un mediu „călduţ” care îţi este cunoscut, şi cu bune si cu rele. Dar dacă ieşi din această zonă?! Dacă înce

Hmmm…. Interesting question. Can you answer right now? Probably not, or you will give some answers like: driving a strong car, eating a chocolate and so on. Yes these things are probably making you feel good; but not happy. Try to remember one of those moments when you were feeling that you are flying and everyone around was observing your happiness. What was it that was making you feel like this? For me, there are two situations when I arrive to this kind of spiritual wellness: a chieving a  result for which I was struggling a lot, investing a lot of effort to arrive to the proposed result and this was a highly wanted objective; hel ping others, making a positive impact on someone else. The second option for me is the one we should practice and the one could change the world in better. It is good for you and it is good for the ones you are helping. One of my favorite quotes is the one of Matahma Ghandi: “Eye for an eye will make the world blind”. But what if we change it