luni, 23 septembrie 2013

Căutând perfecțiunea...

Am deschis într-o zi, din pură curiozitate, ușa sufletului meu. Am apăsat ușor pe clanță, am aruncat o privire fugitivă și am închis repede. Mi-am dat seama că îmi este teamă, teamă  de ce am să descopăr.

Căutam perfecțiunea, îmi doream să văd că, dincolo de toate aparențele, sunt totuși o ființă perfectă în adâncul meu. Și îmi era teamă că nu voi găsi asta... o teamă ce m-a oprit și m-a frânat mult timp. Preferam să nu știu, să închid ochii, decât să descopăr că nu sunt decât o pietricică oarecare, în timp ce eu vroiam să fiu diamant.

Și am trăit ani după ani ca o pietricică oarecare, sperând că poate totuși, în ignoranța mea, sunt un diamant.

Dar într-o zi mi-am luat inima în dinți și am deschis larg ușa. Am pășit cu teamă și am început să mă uit în jur. Nu am văzut nimic la început sau nu știam ce să caut, pe cine să caut. Simțeam că sunt aproape, dar eram blocată de temerile mele. Am realizat că pot să fac asta doar dacă las în urmă toate atașamentele, toate dorințele legate de diamante sau alte pietre prețioase și pășesc înainte cu încredere și curaj, cu deschidere și curiozitate.

Cu cât pășeam mai îndrăzneț, cu atât ceața se ridica mai mult și începeam să disting forme și culori, dorințe și temeri de mult îngropate. Și mergând pe acest drum pavat cu bucățele din mine, am descoperit o pietricică. M-am aplecat încet să o culeg și am așezat-o în palme. Am studiat-o pe toate părțile, am mirosit-o, am simțit-o între degete, încercând să descopăr cine sunt. Apoi am mai făcut un pas... și încă o pietricică în fața mea... și încă una... și încă una. Eram pe o plajă cu milioane de pietricele colorate...

Am respirat adânc aerul sărat al mării și am zâmbit: nu-mi mai doream să fiu diamant...de-atunci  îmi plac pietricelele mele colorate.
 
Enjoy and Shine!
www.oklifecoaching.com

 

joi, 12 septembrie 2013

Aleg să îmi placă


Plouă a septembrie. Cu picături mici și reci ce ți se lipesc de față și îți fac pielea să se cutremure pentru o secundă. Deja îmi este dor de vara care a trecut mult prea repede, lăsându-ne zgribuliți într-o toamnă noroasă. Îmi este dor de atingerea firelor de iarbă pe tălpi, dor de norii albi și pufoși de pe cerul de un albastru perfect, dor de mirosul de pădure și zgomotul ciripitului de păsări.

Stau la birou, cu muzica lui Barry White umplând încăperea mică și încerc să găsesc motive pentru care să-mi placă toamna. E greu la început, sunt o iubitoare de soare și lumină, trăiesc încă în lumina caldă a verii și mă înconjor cu amintirea razelor de soare. Încet-încet însă mă desprind și ideile încep să-și facă timid loc pe hârtie.

Îmi place energia toamnei, când parcă ne trezim, ne întindem brațele după vacanțele leneșe și ne aruncăm în apa rece și revigorantă a proiectelor pe care le începem sau pe care le-am întrerupt.

Îmi place mozaicul de culori calde în care începe să se transforme pădurea verde, pregătindu-se de odihnă;

Ceața misterioasă care învăluie și dezvăluie în același timp;

Strugurii parfumați ce așteaptă parcă atingerea buzelor;

Aerul curat de dimineață ce umple camera  când deschid fereastra;

Ceaiul fierbinte care mă încălzește după o plimbare rece.

În conluzie, îmi place toamna! E o alegere pe care o putem face: să ne plângem că e toamnă și e vreme urâtă, sau să găsim ceea ce ne place în fiecare situație.

Eu îmi iau aparatul de fotografiat și plec să surprind partea frumoasă a toamnei; aleg să mă bucur de ceea ce are de oferit.

O toamnă frumoasă vă doresc!

Enjoy and Shine!
www.oklifecoaching.com