miercuri, 9 iulie 2014

Oaza

Sunetul clopotului de deasupra ușii i-a însoțit pașii când a împins ușa grea din lemn masiv. Acordurile de jazz și mirosul de cărți proaspăt tipărite au purtat-o imediat în altă lume. O lume în care nu există grabă, nu există claxoane și nervi de șoferi, nu există asfalt încins și nu există termene limită. Nu există trebuie și nu există neîmplinire.

Calmul aproape transcendental era spart doar de scârțâitul podelei de lemn și foșnetul filelor de cărți întoarse. Aroma cafelei proaspăt pregătite a îndemnat-o să se așeze pe o pernă într-un colț doar al ei și să ia o carte la-ntâmplare de pe rafturile ticsite. După primele paragrafe citite era transportată pe o străduță pietruită din Spania, plimbându-și degetele pe pietrele aspre și răcoroase ale unei căsuțe vechi. Mergând de-a lungul străduțelor înguste și întortocheate, a inspirat adânc aerul sărat amestecat cu miros de lemn învechit, până ce ajunse pe nisipul fin de la malul mării.

Paginile se întorceau parcă de la sine, ea reveinind doar pentru a mai sorbi o gura de cafea. Ochii i se opriră un moment la ceasul vechi de pe perete. Clopotul de deasupra ușii a sunat din nou și picioarele i s-au afundat în asfaltul topit. O lume zgomotoasă și prăfuită amestecată cu grabă și agitație a înconjurat-o din nou. Însă ea zâmbea... știa că și-a găsit oaza în care se putea refugia oricând. Era zâmbetul cuiva care tocmai s-a întors de la malul mării.

Enjoy and Shine!
Ecaterina Olaru

luni, 7 iulie 2014

Exercițiu de fericire (în pași de dans)


      1, 2, 3, 4 și-1, 2, 3, 4

1.       Se ia una bucată iubire și se-mparte în două părți egale.

2.       Una se așează în dreptul inimii, iar cealaltă se ține în palme până ce se va simți o căldură plăcută radiind dinspre căușul palmei spre degete.

3.       În această formă, se ia bucata de iubire și se ține sus, până ce prima pală de vânt mai puternică și răzvrătită o va ridica și o va purta pe sus, ca pe un voal, împrăștiind o mireasmă liliachie prin aer.

4.       Se așează un zâmbet pe buze și se lasă căldura din dreptul inimii să urmeze căldura purtată de vânt.

Se reiau pașii de mai sus până ce dansul devine fluid și iubirea nu mai trebuie împărțită în două.

Enjoy & Shine!

marți, 10 iunie 2014

Antrenează-ți stima de sine

Stima de sine nu e ceva ce ai obținut odată, ai pus-o în piept ca pe o insignă și o ai pe viață. Ar fi simplu să fie așa... Doar că viața ne aruncă în situații diferite, care uneori ne zguduie și zdruncină, punând la pământ ceea ce am construit. Așa că ne apucăm să construim din nou. Vestea bună e că odată ce ai învățat cum să o faci, va fi mai ușor a doua oară. Și mult mai simplu dacă îți propui să te antrenezi în acest sens, să te ocupi constant de tine și de stima ta.

E ca și cum ai face sport. Nu e suficient să te apuci să-ți lucrezi mușchii și gata... ai un corp frumos pe viață. Dacă te oprești probabil în câteva luni vei simți că nu mai ești în formă, mușchii se vor înmuia și pernițe de grăsime vor începe să-ți tapeteze corpul ici-colo. Pentru a fi în formă, trebuie să faci sport în mod constant, să ai grijă de tine și să incluzi sportul în stilul tău de viață.
La fel e și cu stima de sine. Trebuie să lucrezi constant la ea pentru a fi în formă, pentru a te simți bine în pielea ta. Există mai multe feluri de a o face. Important e să-ți propui în mod conștient să te ocupi de asta și să găsești ceea ce ți se potrivește în funcție de personalitatea ta, de valorile tale, de modul tău de viață, de ceea ce te motivează și te energizează. Iar pentru a da startul, îți propun câteva modalități, mai degrabă cu titlul de exemplu sau ca punct de pornire pentru a construi planul tău de antrenament al stimei de sine.

ü  Include în calendarul săptămânal cel puțin două sau trei activități doar pentru tine, ceva ce-ți face plăcere și te face să te simți bine (sport, masaj, plimbare în pădure/parc, un mic dejun ce te răsfață, o baie cu uleiuri aromate etc.).

ü  Periodic (odată pe săptămână cel mai bine, dar poate fi și mai des sau mai rar) gândește-te la succesele pe care le-ai avut în cursul săptămânii/lunii; te-ar ajuta dacă ți-ai nota într-un jurnal al succesului ce te-a făcut să fii mândru(ă) de tine.

ü  Caută compania prietenilor care știu să valorizeze ceea ce e frumos și bun în alții și petrece timp cu ei. Propune chiar tu o ieșire sau o întâlnire.

ü  Nu-i judeca pe alții. Gândește-te că de fiecare dată când judeci sau critici pe cineva, exprimi de fapt o parte din tine cu care nu ești mulțumit. Încearcă să găsești ceea ce e bun în ceilalți, ceea ce e frumos, ceva pentru care poți aprecia acel om. La fel vei face și cu tine.

ü  Dedică timp pasiunii tale. Găsește-ți un hobby, dacă încă nu l-ai descoperit și programează-ți timp pentru a te adânci într-o activitate care te absoarbe și care simți că te împlinește.

ü  Identifică și urmărește gândurile pe care le ai despre tine. De fiecare dată când simți că te devalorizezi, că vocea ta interioară e critică cu tine, oprește-o! Răstoarnă găleata cu critici și umple-o cu aprecieri. Gândește-te pentru ce ești recunoscător(oare), care sunt calitățile tale, care sunt punctele forte pe care le ai.
Iar la final te las cu câteva întrebări ce te vor face să te gândești la tine și poate îți vor schimba perspectiva asupra anumitor lucruri:

Care e imaginea pe care o ai despre tine? Cum te ajută această imagine?

Ce ai schimba la viața ta dacă ai avea o baghetă magică? Ce poți face azi pentru a fi mai aproape de acea schimbare? Dar mâine?

Care este valoarea pe care o aduci celor din jur?

Ce îți face plăcere?

Când ai făcut ultima oară ceva doar pentru tine?

Cum ai grijă de tine?

Antrenează-ți „mușchiul” stimei de sine pentru a fi mai puternic, pentru a te bucura mai mult de ceea ce ai, pentru a aprecia momentele frumoase și a te lansa în noi oportunități cu curaj!

Enjoy and Shine!

marți, 3 iunie 2014

Îmblânzitorul de maimuțe

Mi-am oprit gândurile din vâjâiala lor obișnuită. Uneori am senzația că o maimuță nerușinată și-a făcut casă în cutia mea craniană. O maimuță care îmi amestecă gândurile, îmi încurcă firele circuitelor neuronale și aruncă din când în când totul în aer doar pentru a se distra. Iar gândurile își fac datoria și se reflectă în comportamente, în sentimente și senzații.

Dar am învățat să le observ... e simplu să ajungi la maimuță dacă observi stricăciunile pe care le face în jur; stricăciuni ce se manifestă prin sentimente de frică, îngrijorare, teama de a merge mai departe, neincredere, vină, presiune, încrâncenare, neputință; sau dureri în corp: de stomac, de cap, umeri tensionați, gât rigid şi dureros.
Stricăciunile au urmări, dar tocmai aceste urmări, dacă le indentifici, te ajută să ajungi la maimuță. Iar când ai ajuns la ea, ia-o frumos de după umăr și întreab-o ce vrea să-ți arate, de ce îți atrage atenția. Se va calma ușor-ușor, iar atunci poți începe să faci curățenie. Aerisește, fii atent la respirația ta, inspiră adânc de câteva ori și oxigenează-ți corpul. Relaxează-te, ridică-ți umerii de câteva ori și lasă-i să cadă sub greutatea lor. Scutură energic mâinile pentru a scăpa de tensiune. Dansează dacă poți și îți face plăcere sau mișcă-te în orice fel care te ajută să-ți detensionezi corpul.

Apoi întoarce-te la gânduri și simplifică; taie tot ce nu e relevant, oprește orice drum spre un labirint fără scăpare. Viața e simplă dacă reușim să scăpăm de balast, de povara pe care o adunăm pe umeri și tot mai adăugăm zilnic la ea.
Simplifică! Îmblânzește maimuța! Știu, poți găsi multe argumente prin care să justifici de ce fix viața ta nu e simplă. Să-mi spui mii de motive pentru care tu ai dreptul să te îngrijorezi. Dar dacă te-aș întreba care sunt miile motive pentru care poți fi recunoscător? Dacă te-aș întreba cum poți defini acest moment ca unul absolut perfect? Dacă te-aș întreba cum e viața ta dacă îngrijorarea e ștearsă de pe fața pământului?

Dacă ajungi la miez, la ceea ce contează de fapt pentru tine, vei vedea că totul se clarifică. Cu cât ajungem să fim mai simpli, cu atât devenim mai autentici, mai aproape de sinele nostru. Scăpăm de tot ceea ce este inutil, de tot ce ne leagă cu lanțuri și ne împovărează.
Așa că te las cu o întrebare la care poți reflecta: Cum pot simplifica?

Enjoy and Shine!

miercuri, 21 mai 2014

Oferta Coaching Cafe

Deoarece avem două motive de a sărbători coachingul, și anume Săptămâna Internațională a Coachingului și lansarea paginii Coaching Cafe, vreau să vă ofer un cadou.
Și ce cadou ar fi mai potrivit decât coaching!
Prin urmare, ofer câte 3 sesiuni de coaching pro bono pentru 3 persoane.


Poți beneficia de aceste ședințe urmând pașii:
1. Like la pagina Coaching Cafe - https://www.facebook.com/pages/Coaching-Cafe/561819883935735 (dacă nu ai făcut-o încă);
2. Like și Share la postarea de concurs de pe Coaching Cafe.
Poți face asta până Duminica, 25 mai 2014, ora 00:00.
Câștigătorii stabiliți prin tragere la sorți dintre participanți vor fi anunțați în data de 27.05.2014.


Ședințele de coaching se vor derula prin Skype sau telefonic la datele si orele pe care le vom stabili împreună ulterior. Fiecare ședință va avea o durată de 60 minute și poate avea ca obiectiv orice temă sau provocare cu care vă confruntați, ca de exemplu: lipsa stimei de sine, nevoia de mai multă organizare, echilibru între viața personală și cea profesională, relația cu copilul, îndeplinirea anumitor obiective personale sau profesionale etc.

Vă aștept cu drag,

Ecaterina Olaru
life coach

Web: www.oklifecoaching.com
E-mail: kati@oklifecoaching.com
Telefon: 0745-106812
Skype ID: ecaterina.olaru

joi, 8 mai 2014

Cred în tine

Uită-te în oglindă. Pe cine vezi? Ce-ți place la persoana care e în fața ta? Ce ai schimba? Ce ai adăuga? Ce ai lua? Ce te deranjează? Ce-ți spune vocea din interior despre tine?

Dacă nu poți zâmbi când te privești, dacă frământările tale sunt mai mari decât bucuriile, dacă ai vrea să fugi de tine în loc să te regăsești, oprește-te. Nu-ți mai face rău.
Deoarece nu am întâlnit vreodată un om care să nu aibă ceva frumos, ceva ce merită apreciat, ceva ce strălucește din interior, chiar dacă e acoperit de multe ori de mizerie, de răutate, de orgolii și aroganță. Iar cei mai frumoși oameni i-am găsit după ce am reușit să văd dincolo de masca pe care o purtau.
Ne spunem că nu merităm, că nu suntem suficient de buni, că nu avem ce arăta. Ne ascundem strălucirea de teamă că e prea puțin, că alții sunt mai valoroși, că vom fi răniți dacă ne arătăm așa cum suntem. Și suferim, ne ascundem și  încercăm să devenim altcineva. Așa cum credem că se așteaptă alții să fim. Renunțăm la ceea ce suntem, la ceea ce ne place și construim o imagine falsă. O imagine după care să ne ascundem de teamă.

De asta am ales să ofer  coaching pentru creșterea stimei de sine. Deoarece eu cred în frumusețea din interior. Cred că meriți să te bucuri de ceea ce ai. Cred că ai puterea să obții ceea ce îți dorești. Cred că poți să te uiți în oglindă, să lași ușor masca să cadă și să descoperi și tu ceea ce ai bun, să te apreciezi pentru ceea ce ai frumos în tine și să-ți construiești viața pe această temelie.
Cred în tine... și e timpul să o faci și tu!

Enjoy and Shine!
www.oklifecoaching.com

luni, 5 mai 2014

Breathe. Love. Live

BREATHE
     - be present
     - be conscious
     - be mindful

LOVE
     - what you are doing
     - the people who matters
     - the person you became

LIVE
     - the dream you have dreamed
     - the life worth living
     - the moment named now

miercuri, 23 aprilie 2014

Viața din mine


Azi vântul a trecut pe lângă mine, prin mine, luând cu el și dorul după tine.
Azi raze de soare au coborât pe mine, prin mine, aducându-mi căldura existenței tale.
Azi ploaia a căzut peste mine, prin mine, spălându-mi gândurile despre tine.

Cine ești tu? Ce e cu tine prin mine?
Vânt, soare, ploaie... toate îmi roiesc în vene, izbucnindu-mi prin tâmple spre palmele tale.

Tu nu ești eu, dar ești o parte din mine.
Eu nu sunt tu, dar trăiesc o fărâmă din tine.
Dar cine ești tu, de-ți permiți să treci prin mine, să mă animi și să mă ridici printre stele?  Ești doar o fărâmă din mine, iar eu sunt un strop din tine.

Și dacă tu ești VIAȚA, cine sunt eu de-mi permit să te-ntreb pe tine ce cauți în mine?

vineri, 4 aprilie 2014

Salt în necunoscut

Conversație cu mine, cândva în trecut:

-     Vreau să fac ceva ce să mă reprezinte, care să mă facă să mă simt bine, să mă trezesc dimineața cu nerăbdarea de a începe ziua. Să simt că pot fi autentică cu mine în primul rând și totodată cu cei din jurul meu. Să fac ceva prin care pot să ajut, să creez, să pot să văd frumusețea din jurul meu, să nu mai caut să evadez, să nu mai caut refugii.
-     Nu ești în stare de asta. Și dacă nu va merge? Dacă vei risca totul pentru ceva ireal și egoist?
-     Dar dacă mai târziu îmi va părea rău că n-am făcut acest pas, dar va fi mult prea târziu? Cu siguranță e acum sau niciodată. Simt asta!
-     Sunt doar nebunii. Nu poți face asta și tu știi foarte bine. Nu poți risca atât de mult. Și n-ai nicio garanție că vei reuși. Știi că nu ești curajoasă de felul tău; că nu poți să iei decizii. Îți trebuie o altă părere și când alegi culoarea tricoului pe care vrei să-l cumperi. Știi că nu ești în stare să faci asta. E prea mult pentru tine. În plus, sunt alții mult mai buni decât tine care au încercat și nu prea le-a mers. Crezi că vei reuși tu?
-     Da, cred!

În acel moment am scos pistolul și am tras. Am ucis acea voce care-mi spunea că nu sunt în stare, că nu pot.
Și am sărit... în nebunie, în necunoscut, în nedefinit.

Acum construiesc, definesc și redefinesc, împing limitele, cad și mă ridic, greșesc, dar dincolo de toate am învățat să apreciez clipa, momentul de acum. Nu mai aștept ziua de vineri sau concediul pentru a trăi și respira. Am învățat să găsesc frumusețea din jur, din natură, din oameni, din necunoscut.

Iar dacă ar fi să definesc reușita în viață, aș folosi vorbele lui Emerson: „Să râzi adesea şi fără reţineri; să-ţi atragi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să tragi profit din criticile de bună-credinţă şi să suporţi trădările aşa-zişilor tăi prieteni; să apreciezi frumuseţea; să vezi la ceilalţi ce au mai bun în ei; să laşi în urma ta ceva bun, un copil sănătos, un colţ de grădină sau o societate mai bună; să ştii că cel puţin o fiinţă respiră mai bine pentru că ai trecut prin această lume; iată ce numesc eu a reuşi în viaţă”. (Ralph Waldo Emerson)

Enjoy and Shine!

luni, 31 martie 2014

Fără mască...

A trecut aproape un an. M-am schimbat! Mult, spun unii... aproape deloc, spun eu... în esență sunt aceeași. Am schimbat doar unele lucruri. Zâmbesc mai mult și mă încrunt mai puțin. Chiar observ jocul luminilor pe cerul de la apus și simt mirosul adierii vântului de primăvară. Mă opresc cu fața la soare și cu ochii închiși las căldura să-mi mângâie obrazul. Inspir adânc aerul rece al dimineților din pădure și ascult zgomotul plăcut al agitației păsărilor.

Recunosc, prefer mult mai mult singurătatea din pădure și compania copacilor față de agitația din oraș și conversațiile superficiale cu oameni nepăsători. Probabil vorbesc mai puțin, dar cu siguranță simt mai mult.

Am învățat să mă accept așa cum sunt și nu mai vreau să par altcineva, altfel, pentru alții. Asta înseamnă că uneori, probabil, par mai ciudată sau că fac lucrurile altfel. Dar le fac nu pentru a ieși în evidență – nu-mi mai doresc asta de mult, ci pentru că așa simt că e mai bine.

Nu mai vreau să par puternică, să am întotdeauna un răspuns și să fie cel corect. Accept că pot să fac greșeli. Știu că nu sunt perfectă și nici nu-mi mai doresc asta. Dar m-am hotărât să-mi folosesc mai mult atuurile, în detrimentul ascunderii slăbiciunilor și a încrâncenării de a-mi corecta defectele.

Apreciez un zâmbet sincer, de la oricine ar veni, dar am căpătat o tendință de respingere a negativismului. Asta nu înseamnă că reușesc să văd doar frumosul. Și sunt tristă uneori. Doar că nu mai e acea tristețe care mă răvășea și de care fugeam făcând orice apucam, doar să nu mă mai gândesc la ea. E o tristețe liniștită, calmă, pe care o iau ca pe o emoție ce încearcă să-mi spună ceva. E o tristețe pe care o trăiesc, o las să mă cuprindă, deoarece nu-mi mai este frică de ea.

A trecut aproape un an de când nu mai am un serviciu în sensul clasic. Și aproape că nu-mi mai pot imagina cum ar fi. Dacă atunci răspunsul pe care îl dădeam la orice nou vroia să intre în viața mea era “Nu am timp”, acum răspund cu “De ce nu?”. Dacă atunci făceam ce “trebuia”, acum fac ce vreau. Dacă atunci purtam o mască, acum ea a căzut… și mă poți vedea așa cum sunt: vulnerabilă, deschisă spre frumos, cu schimbări de stare pe care nu le ascund, introvertită uneori și dornică să comunic atunci când simt că am cu cine, recunoscătoare pentru tot ceea ce am, inspirată de oamenii pasionați de ceea ce fac, înfruntându-mi fricile, deoarece nu mai fug de ele… și da… râd și plâng mai mult, visez și iubesc. Și chiar dacă mai scot și port vreo mască din arhivă, în 80% din timp mă poți vedea așa cum sunt.

Este mai ușor? Nu cred…
Este mai bine? Depinde ce înțelegi prin mai bine…
Este ceea ce mi-am dorit? Nu încă, dar mă îndrept spre acel ceva. Și cu siguranță am învățat să mă bucur de fiecare etapă a călătoriei mele!
Este drumul cel bun? Este drumul pe care mi l-am ales și pe care mi-l asum! J

Iar ceea ce m-a ajutat să fac schimbarea de care aveam nevoie, să-mi găsesc răspunsurile pe care le căutam, să mă accept și să mă apreciez pentru ceea ce sunt a fost și este coaching-ul. Plus multe alte “lecții” pe care le-am învățat și le mai învăț mergând pe drumul meu.

Pentru tine care sunt lecțiile pe care vrei să le înveți? Ce te-ar ajuta? Ce ai face dacă nu ți-ar fi teamă?

Enjoy and Shine!
www.oklifecoaching.com

marți, 18 februarie 2014

Călătorie în timp

Mă pregătesc de călătorie. Deschid ochii dimineața și, încă dinainte de a-mi aminti de ce, simt bucuria și nerăbdarea pe care le aveam în copilărie înainte de o aventură în necunoscut. Atunci lumea mi se părea un loc fantastic; o descopeream, o gustam, o simțeam, cădeam, plângeam , ca peste două minute să încerc din nou cu ochii încă în lacrimi, dar cu zâmbetul pe buze.

Dar asta a trecut... azi sunt un adult... un om mare... care nu își permite să cadă... căderile sunt dureroase și oameni de peste tot se uită la tine, cu milă uneori, iar alteori cu atitudinea dojenitoare de Ți-am spus eu!”. Uneori cineva se apleacă să-ți întindă o mână de ajutor. Vrea să te ajute să te ridici și să fii la fel ca ei, să te învețe cum se fac lucrurile aici, cum trebuie să le faci, cum ți se cere să le faci. Sunt binevoitori, doar că tu nu vrei asta!
Dar dacă azi, doar azi, plec în această călătorie fără să-mi pese de greșeli, de căderi, de ce cred cei care insistă să mă dojenească…

Dacă azi, doar azi, îmi dau voie să fiu din nou copil și să pornesc cu toată viteza spre necunoscut, explorând cu ochi curioși și larg deschiși ceea ce găsesc în jur…
Și îi las pe toți binevoitorii în urmă, cu mâinile întinse pentru a mă proteja, strigând după mine: “Ai grijă! Te poți lovi!”. Da, știu asta. Știu că pot să cad și să mă lovesc. Dar pe de altă parte știu și faptul că sunt puternică și mă pot ridica… Din nou și din nou.

Așa că lasă jocul să prindă viață! Ai încredere în tine. O cădere nu e sfârșitul lumii, o greșeală nu te face să fii mai puțin. Asumă-ți cine ești cu adevărat, mai presus de job-ul tău, de prieteni și familie, de ceea ce ai făcut până acum. Și mergi mai departe… cu curaj și curiozitate.
Iar dacă îți dorești un partener în această călătorie, un partener care nu te judecă, care nu îți impune soluții gata fabricate ci te ajută să le găsești pe ale tale, care se bucură cu tine pentru success și îți crează un mediu sigur în care poți învăța să fii mai puternic, pot să te însoțesc. Cum? Detalii pe www.oklifecoaching.com.

Enjoy and Shine!

luni, 17 februarie 2014

Prefă-te până reușești!

Te rog să nu citești asta dacă debordezi de încredere în tine. Acest articol nu îți este dedicat J.
 

Probabil ai auzit de sintagma “Fake it till you make it!” sau tradus în limba română “Prefă-te până reușești!”. Ceea ce vreau să îți propun este un mic exercițiu legat de această afirmație.
Înainte însă să trecem efectiv la exercițiu, îți ofer o scurtă incursiune în studiile efectuate de Amy Cuddy, doctor în psihologie, profesor la Harvard și specialist în psihologie socială. Ea a studiat efectul poziției corporale asupra unor hormoni produși de corpul nostru, și anume testosteron (așa zisul hormon al puterii) și cortizol (hormonul stresului).

Concluziile studiilor ei au relevat faptul că modul cum gândim și ce credem despre noi nu-i influențează doar pe ceilalți, ci și pe noi înșine. Aceste studii sunt legate de postura corpului și limbajul nonverbal. Ea a evidențiat faptul că nu doar mintea ne afectează corpul, ci și corpurile noastre ne schimbă mintea.

Și acum hai să trecem la exercițiu. Durează doar două minute, dar îți poate schimba modul în care te simți în momentele în care nu ai încredere în tine sau îți poate schimba atitudinea înaintea unor situații stresante cum ar fi: un interviu, vorbitul în public, o ședință importantă sau o prezentare.
Tot ce trebuie să faci este să-ți modifici poziția corporală și să adopți o poziție de putere. Deci, îndreaptă corpul, trage umerii spre spate, ridică barbia din piept, stai cu picioarele bine înfipte în sol și adu un zâmbet încrezător pe față. Ocupă cu încredere spațiul tău! Stai așa pentru cel puțin două minute. Atât. Poți să faci asta ori de câte ori îți amintești. La început s-ar putea să ți se pară forțat, însă încetul cu încetul vei vedea că vei căpăta încredere în tine facând asta, te vei descurca mai bine în fața publicului, vei vorbi mai hotărât și vei fi mai optimist.

Dacă simți că lipsa încrederii în tine te afectează, merită să încerci.

Iar dacă îți dorești să ai o stimă de sine stabilă, sănătoasă, care să te ajute să te bucuri de fiecare moment, îți propun Programul de creștere a stimei de sine prin coaching. Mai multe detalii poți afla pe www.oklifecoaching.com.

Enjoy and Shine!

vineri, 14 februarie 2014

Despre tine


Mă uitam în oglindă cu ochii aspriți de privirile celor care m-au judecat, etichetat, catalogat și așezat pe un raft al inteligenței  lor primare. Lacrimi mari și grele mi se prelingeau pe față, căzând cu un sunet înfundat ca într-un templu gol. O avalanșă de sentimente contradictorii se rostogoliră spre mine, făcându-mi corpul să se contracte sub greutatea lor.
După care liniște... o liniște profundă și apăsătoare; o liniște ce naște întrebări fără răspuns. Și dintr-o dată, în acea liniște, se cuibărește un gând firav, ca o lumină slabă ce încearcă să străpungă întunericul dens. Cine e acest om chircit sub greutatea propriei priviri, a propriilor gânduri, a întrebărilor nerăspunse? Și ca un ecou, ce lovește din nou și din nou munții neclintiți, întrebarea se repetă: cine... cine... cine... Răspunsul nu vine.
Se lasă seara și un întuneric cald acoperă tot ceea ce lumina zilei nu reușește să descopere. Dar e o altă lumină ce străbate nevăzută întunericul. E lumina ce nu se lasă acoperită de nici cel mai negru întuneric, de răutate, de deznădejde, de singurătate, de lacrimi. Este acea parte din tine care știe că e mai presus de jocurile vieții, mai presus de etichete și judecăți, mai presus de mârșăvie și neîncredere.  Și acea parte caută să iasă la suprafață, să devină puternică și sigură pe ea. E acolo... știu.  Și e frumoasă!
www.oklifecoaching.com

Enjoy and Shine!

vineri, 17 ianuarie 2014

Alergare...

Gândurile îmi aleargă prin minte de parcă ar vrea să se prindă, ar vrea să danseze, ar vrea să iasă din creier și să pună stăpânire pe totul în jur. E un haos care parcă nu poate să se așeze, să se liniștească. Încerc să mă agăț de un gând, să pescuiesc unul singur și să-mi înfig ghearele conștiinței în marginile-i tăioase. Respir adânc și închid ochii. Lacrimi fierbinți de neputință îmi țâșnesc din ochii obosiți.

Și dacă... E doar începutul unui gând pe care îl pierd din nou printre fâșiile luminoase ce-mi aleargă printre neuroni. Și dacă... aș construi un gând nou în loc să încerc să prind unul ce nu se lasă prins? Și dacă... iarba ar fi mai verde și soarele mai strălucitor? Am ști să ne bucurăm mai mult de ele? Și dacă... ne-am ridica de la pământ și am zbura, oare ne-am întinde aripile și ne-am pierde în senzația de beatitudine? Și dacă... am respira mireasma florilor colorate, privind cerul senin, am putea opri chinuitorul carusel din minte?

Dar haosul nu se oprește... Îmi îmbrac hainele pentru alergare și ies în aerul rece al dimineții. Încep să-mi mișc picioarele, unul după altul, păstrându-mi cadența respirației. Alerg... din ce în ce mai repede, încercând să scap de mintea ce îmi urlă fără rost. Plămânii mă ard, gâtul uscat tânjește după apă, picioarele mi se îngreunează și încep să tremure, tot corpul urlă în urechile-mi zvâcnind Oprește-te!!!”. Nu o fac, alerg mai departe, trăgând de corpul ce stă să explodeze. După câțiva zeci de metri, durerea ce-mi sfâșie plămânii, urechile, splina și alte organe pe care de obicei nu le simt, mă obligă să mă opresc totuși.

Mă aplec punând palmele pe genunchi, închid ochii și respir sacadat, așteptând ca inima să-și calmeze viteza. Și stând încremenită printre copaci, realizez brusc că s-au oprit să gândurile. Am reușit să le păcălesc și, chiar dacă mi-au făcut alergarea haotică, în cele din urmă s-au liniștit și m-am regăsit pe mine. Pe mine, dincolo de gânduri și de haos, dincolo de alergare și neputință. Cobor în adânc, lăsând valurile de la suprafață să se agite... nu mă mai pot angrena în agitația lor.

Reiau alergarea... Inspir patru timpi, opresc, expir patru timpi, opresc... Totul curge lin și ușor. Picioarele își cunosc rolul, plămânii alimentează cu oxigen, urechile aud din nou muzica din căști. Totul e exact așa cum ar trebui să fie... Calm și relaxat. Valabil și pentru gânduri. Incearcă... J   

Enjoy and shine!