marți, 31 iulie 2012

O aștept pe mami!

Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea şi să le tot dea lămuriri” (Antoine de Saint-Exupery)

Stăteam pe un scaun în bucătărie și mă jucam un joc idiot pe telefon. Un joc din acela numai bun pentru un brainwash” după o săptămână nebună la serviciu, cu o delegatie de 3 zile în altă țară și alte două zile de stat până noaptea la 12 la serviciu. Era sambăta seara și jocul pe telefon era singurul lucru de care mai eram în stare, după o zi în care durerea de cap nu a cedat datorită oboselii acumulate și a stresului ultimelor zile. Copilul, aproape adormit, stătea pe canapea în fața televizorului, când soțul meu i-a spus că e timpul să meargă la culcare. Cu ochii aproape închiși, el a îngânat O astept pe mami...”

A fost ca un cuțit care mi-a străpuns inima (chiar dacă sună destul de melodramatic, senzația a fost una autentică). Deși eram acasă, el mă aștepta, așa cum m-a așteptat în fiecare seară din ultima săptămână. Nici dacă îmi cădea o caramidă în cap nu mă simțeam mai rău.

Am închis imediat telefonul și m-am îndreptat spre el. L-am îmbrățișat și l-am dus la culcare. Însă acele cuvinte îmi răsunau în urechi, chiar și după cateva zile. Și ce am făcut? Am continuat... să mă duc la servici, sa vin acasa la fel de obosită, să ajung acasă mințindu-mă că stau împreuna cu familia, fără să fiu însă în continuare prezentă.

Asta e un exemplu perfect pentru o remarcă gen „Așa nu”! Deși știam că nu e în regulă, nu am reușit să rezolv situația imediat. 

Uneori este extrem de ușor sa te pierzi în rutina zilnică: te trezești, mergi la serviciu, dai totul pentru ca lucrurile să iasă așa cum vrei, să rezolvi totul in mod profesionist, căutând excelența. Dar nu ar trebui sa avem excelența și în viața de familie? Nu ar trebui să dăm totul și acasă pentru ca lucrurile să meargă bine?

Probabil răspunsul e diferit de la persoană la persoană. Însă în momentul în care ai un copil care te așteaptă acasă, nu există decât un singur răspuns: trebuie să fii o mamă excelentă, indiferent cu ce îți ocupi timpul în rest, indiferent cât de bun profesionist ești la servici, cât de apreciată ești sau cât de sus ai ajuns în carieră. În momentul în care ajungi acasă, trebuie să îți asumi rolul de mamă. Și nu mă refer la rolul de mamă casnică, care ajunge acasă și începe să gătească, să pună haine la spălat, să spele vase și să aranjeze prin casă.

Asumarea rolului de mamă înseamnă mult mai mult decât asigurarea confortului fizic pentru copil. Este mai mult și decât asigurarea confortului și liniștii psihice pentru el. Copilul tău te vede ca pe un model, învață de la tine și te copiază, conștient sau inconștient. Gândește-te la asta și imaginează-ți copilul devenind un adult, unul responsabil, sclipitor, cu valori puternice și realizat în viață. Și acum vino treptat înapoi în timp și gândește-te de ce are el nevoie pentru a deveni acel adult.

Nu lăsa timpul să treacă! Oferă-i modelul și educația de care are nevoie. Dă-i libertatea de a-și alege calea și susține-l. Fii alături de el, fără să îi îngrădești libertatea și creativitatea. Dacă copilul tău e cel mai important lucru din viața ta, lasă să se vadă asta... în lista ta de priorități trebuie să apară pe primul loc.

Enjoy and Shine!

duminică, 15 iulie 2012

Am supraviețuit! Vreau să trăiesc.

M-am trezit brusc. Îmi era cald și aveam o senzație ciudată, o avalanșă de sentimente contradictorii pe care nu le înțelegeam. Și mi-am amintit. Am visat. Un vis despre o alergare asiduă și fără rost. Alergam fără să știu unde și de ce. Am visat că alergam maratonul vieții.

Zilele treceau în grabă unele după altele. Anotimpurile îmi treceau prin fața ochilor de parcă priveam pe geamul unui tren. Toate zilele erau diferite, însă în esență la fel. Nimic deosebit nu se întâmpla și parcă reluam iar și iar aceeași zi, ca într-o buclă temporală. Însă lucrurile din jurul meu se schimbau. Fiul meu creștea și eu nici nu puteam conștientiza asta în alergare.

M-am oprit derutată și m-am uitat în jur. Simțeam amețeala și amorțeala alergării. M-am așezat pe jos, cu spatele lipit de un zid răcoros de piatră.
Mintea îmi era invadată de amintiri ale clipelor din viață pe lângă care am alergat. Și atunci întrebarea a venit ca un duș rece: De ce am alergat până acum? Care este destinația acestui maraton?

Nu am putut găsi răspunsul. Nu l-am găsit, deoarece nu aveam un țel pentru care alergam. M-am lăsat purtată de val fără să încerc măcar să mă împotrivesc sau să-mi dau seama dacă e valul potrivit pentru mine. Am supraviețuit, însă nu am trăit. Nu am trăit clipele care erau cu adevărat importante pentru mine și nu am încercat să trăiesc viața în mod conștient, deoarece alergam.
A doua întrebare a venit și mai fulgerător, provocându-mi aproape o durere fizică și generând alte și alte întrebări: Ce fac acum? Care e țelul pe care ar trebui să mi-l stabilesc? Cum vreau să-mi trăiesc viața?

Tirul de întrebări poate continua, însă eu mă voi opri aici. Deoarece nu există un final al poveștii. Povestea este viața însăși.
Concluzia este, însă, că nu putem trăi ca într-un maraton fără sens. Trebuie să stabilim ce e important, să conștientizăm punctul în care am ajuns, să ne fixăm țelul și să ne îndreptăm în mod voit în acea direcție. Și, cel mai important, să ne bucurăm de călătorie! Să ne oprim din când în când pentru a aprecia lucrurile pe care le avem și să trăim în acord cu valorile noastre.

Viața nu este o destinație, ci o călătorie. Nu alerga fără un scop, deoarece finalul e doar finalul vieții. Trăiește cu intensitate și conștient. Cadoul pe care îl primești este o viață împlinită.
” Viața nu înseamnă să aștepți ca furtunile să treacă, ci să înveți să dansezi în ploaie!” (autor anonim)

Enjoy and Shine!

vineri, 6 iulie 2012

Vrei o schimbare? Începe acum!


Ar trebui să fac mai multă mişcare; ar trebui să mănânc mai sănătos; ar trebui să mă joc mai mult cu copilul; ar trebui să mă odihnesc mai mult; ar trebui să povestesc mai mult cu soţul/ soţia; ar trebui să mă las de fumat; ar trebui să încep să mănânc dimineaţa; ar trebui să mă bucur mai mult de ceea ce am; ar trebui să fac nişte economii; ar trebui să ma duc la stomatolog...

Te recunoşti în această listă de „ar trebui”? Ţi-ai făcut vreodată o asemenea listă? Dacă da, probabil ca ţi-ai făcut şi nişte planuri cum să faci schimbările sau, cel puţin, ţi-ai propus nişte termene până când vrei să le faci. Sau le-ai trecut în lista de dorinţe de anul nou. Ceva de genul: în acest an ar trebui... 
A funcţionat? Probabil că nu. Sau, cel puţin pentru mine, nu a funcţionat. Şi am o listă destul de lungă de „ar trebui”. Să-ţi dau un exemplu: medicul mi-a spus că trebuie să ţin dietă, să mănânc mai puţine prăjeli şi mai multe legume, fructe şi produse proaspete (recomandare cu care am fost de acord şi mi-am spus „ar trebui să ţin dietă”). Şi care a fost prima masă pe care am luat-o dupa această recomandare? Cartofi prajiţi! Excelent! Un început furtunos de a implementa un „ar trebui”. 
„Ar trebui-urile” sunt lucruri cu care suntem de acord, dar pe care nu ni le asumăm, nu ne gândim cum să le facem şi nu ne facem un plan concret cu ce, unde, cum şi cât vom face.

Dar am o veste bună. Poţi să faci aceste „ar trebui” să se întâmple. Poţi să devii mai sănătos, mai plin de viaţă şi să te bucuri mai mult de ceea ce ai. Tot ce trebuie să faci este să le asumi şi să începi. Eu am simplificat si am concretizat planul in două etape:
 1.  Planifică. Gândeşte-te cu care din „ar trebui-uri” vrei să începi. Propune-ţi ceva mai simplu, care te va ajuta să îţi creşti încrederea în forţele tale. Dacă le vei începe pe toate te vei simţi copleşit şi nu vei putea să-ţi menţii focusul. Stabileşte concret ce înseamnă pentru tine îndeplinirea acestui obiectiv şi cum poţi ajunge la final. Stabileşte acţiuni concrete şi modul în care le vei îndeplini. Gândeşte-te care sunt obstacolele care pot aparea pe parcurs şi cum le poţi înlătura.
 2.  Dupa ce ai clar în minte ce trebuie să faci, fă-o. Începe să faci lucrurile pe care ţi le-ai propus. Începe cu începutul şi spune-le celor din jur ceea ce faci şi de ce. Ei te vor ajuta să-ţi menţii focusul. Dar singurul care poate să facă lucrurile să se întâmple eşti TU. În mod conştient şi asumat, urmând planul pe care tu ţi l-ai făcut.
Începe acum! Nimic nu se întâmplă dacă nu faci nimic. Acţiunea este motorul vieţii tale. Deci, actionează! Fa-o şi vei vedea că va deveni realitate.

Şi nu uita să te bucuri de ceea ce ai realizat. Recompensa este o viaţa mai sănătoasă, mai multă încredere în tine, mai multă bucurie din lucrurile simple, dar care contează pentru tine!

Enjoy and Shine!