Alergare...
Gândurile îmi aleargă prin minte de parcă ar vrea să se prindă, ar vrea să danseze, ar vrea să iasă din creier și să pună stăpânire pe totul în jur. E un haos care parcă nu poate să se așeze, să se liniștească. Încerc să mă agăț de un gând, să pescuiesc unul singur și să-mi înfig ghearele conștiinței în marginile-i tăioase. Respir adânc și închid ochii. Lacrimi fierbinți de neputință îmi țâșnesc din ochii obosiți. Și dacă... E doar începutul unui gând pe care îl pierd din nou printre fâșiile luminoase ce-mi aleargă printre neuroni. Și dacă... aș construi un gând nou în loc să încerc să prind unul ce nu se lasă prins? Și dacă... iarba ar fi mai verde și soarele mai strălucitor? Am ști să ne bucurăm mai mult de ele? Și dacă... ne-am ridica de la pământ și am zbura, oare ne-am întinde aripile și ne-am pierde în senzația de beatitudine? Și dacă... am respira mireasma florilor colorate, privind cerul senin, am putea opri chinuitorul carusel din minte? Dar haosul nu se oprește......