vineri, 17 ianuarie 2014

Alergare...

Gândurile îmi aleargă prin minte de parcă ar vrea să se prindă, ar vrea să danseze, ar vrea să iasă din creier și să pună stăpânire pe totul în jur. E un haos care parcă nu poate să se așeze, să se liniștească. Încerc să mă agăț de un gând, să pescuiesc unul singur și să-mi înfig ghearele conștiinței în marginile-i tăioase. Respir adânc și închid ochii. Lacrimi fierbinți de neputință îmi țâșnesc din ochii obosiți.

Și dacă... E doar începutul unui gând pe care îl pierd din nou printre fâșiile luminoase ce-mi aleargă printre neuroni. Și dacă... aș construi un gând nou în loc să încerc să prind unul ce nu se lasă prins? Și dacă... iarba ar fi mai verde și soarele mai strălucitor? Am ști să ne bucurăm mai mult de ele? Și dacă... ne-am ridica de la pământ și am zbura, oare ne-am întinde aripile și ne-am pierde în senzația de beatitudine? Și dacă... am respira mireasma florilor colorate, privind cerul senin, am putea opri chinuitorul carusel din minte?

Dar haosul nu se oprește... Îmi îmbrac hainele pentru alergare și ies în aerul rece al dimineții. Încep să-mi mișc picioarele, unul după altul, păstrându-mi cadența respirației. Alerg... din ce în ce mai repede, încercând să scap de mintea ce îmi urlă fără rost. Plămânii mă ard, gâtul uscat tânjește după apă, picioarele mi se îngreunează și încep să tremure, tot corpul urlă în urechile-mi zvâcnind Oprește-te!!!”. Nu o fac, alerg mai departe, trăgând de corpul ce stă să explodeze. După câțiva zeci de metri, durerea ce-mi sfâșie plămânii, urechile, splina și alte organe pe care de obicei nu le simt, mă obligă să mă opresc totuși.

Mă aplec punând palmele pe genunchi, închid ochii și respir sacadat, așteptând ca inima să-și calmeze viteza. Și stând încremenită printre copaci, realizez brusc că s-au oprit să gândurile. Am reușit să le păcălesc și, chiar dacă mi-au făcut alergarea haotică, în cele din urmă s-au liniștit și m-am regăsit pe mine. Pe mine, dincolo de gânduri și de haos, dincolo de alergare și neputință. Cobor în adânc, lăsând valurile de la suprafață să se agite... nu mă mai pot angrena în agitația lor.

Reiau alergarea... Inspir patru timpi, opresc, expir patru timpi, opresc... Totul curge lin și ușor. Picioarele își cunosc rolul, plămânii alimentează cu oxigen, urechile aud din nou muzica din căști. Totul e exact așa cum ar trebui să fie... Calm și relaxat. Valabil și pentru gânduri. Incearcă... J   

Enjoy and shine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu