Hell isn’t a bad place to be

 
Mergi pe stradă și, din senin, viața îți dă un pumn în stomac. Te chircești de durere, rămâi fără respirație câteva secunde, ochii ți se umple de lacrimi... Dar te îndrepți așa cum poți și mergi mai departe.

Și-apoi o piedică din neant. Cazi și te julești la suflet. Rămâi o secundă cu ochii ațintiți în pământ, umerii căzuți și gândurile dureroase. Dar te ridici și mergi mai departe, că doar știi că ești puternic.

Când credeai că pașii îți devin mai hotărâți și înaintezi încrezător, simți un pumnal în piept. Și brusc neputința te copleșește. Îți spui că ăsta e finalul, că nu mai poți. Durerea te cutremură, îți vine să-ți smulgi mațele și să le calci în picioare pe asfalt.

Cazi. Te simți plin de praf, înfrânt, fără vlagă. Nu mai vrei nimic, decât să stai întins pe jos. Gândurile roiesc ca un cârd de ciori deasupra capului tău. „Ce sens are?!”, „Doare și nu mai vreau!”,  „Voi sta aici”. Până la urmă nu e chiar așa de rău. Sunt rănit, dar mă vindec. Sunt obosit, dar mă odihnesc. Simt durere, dar durerea va trece.

Așa că, „Hell isn’t a bad place to be”! Doar nu îți face culcuș acolo.

De luat la pachet: e ok să cazi, să suferi, să trăiești emoțiile negative și să le lași să existe. E nevoie de asta pentru vindecare. Iar vindecarea va începe în momentul în care accepți că suferi, conștientizezi că ai resurse, ești pregătit și îți dorești să te faci bine.