Puterea de a fi vulnerabil

 
Probabil pentru mulți titlul de mai sus pare un paradox: ce are de-a face vulnerabilitatea cu puterea?!

Și asta pentru că de cele mai multe ori cineva puternic pentru noi este cineva care stă ferm pe picioarele sale, neclintit, cu capul ridicat și înfruntă cu îndârjire toate greutățile ce i se ivesc în față sau cu care îl încearcă viața. Nu încape vulnerabilitatea în această imagine!

Dar ce e vulnerabilitatea, de fapt? Pentru mine, a fi vulnerabil este cel mai mare act de curaj. Dacă a fi puternic, conform descrierii de mai sus, e afișarea unei imagini, a unei măști în spatele căreia ascundem toate defectele noastre, toate slăbiciunile și zonele unde nu ne simțim siguri pe noi, vulnerabilitatea e opusul.

A fi vulnerabil, văzut într-o lumină pozitivă, e tocmai recunoașterea și acceptarea acestor defecte și slăbiciuni. A fi vulnerabil însă nu înseamnă în nici un caz a fi slab. Ai nevoie de foarte mult curaj să recunoști și să accepți că ai defecte și că e în regulă să le ai, deoarece nu ești perfect. Și e în regulă să greșești, deoarece ești om.
Puterea de a fi vulnerabil înseamnă tocmai să-ți asumi aceste defecte și să mergi mai departe. Este curajul de a cere ajutor acolo unde nu te poți descurca singur. Este demnitatea de a te arăta lumii așa cum ești de fapt, fără a face uz de diverse măști sub care să-ți ascunzi slăbiciunile.
Cu toții avem defecte și slăbiciuni; cu toții avem momente în care nu suntem siguri pe noi sau pe alegerile pe care le facem. Însă unii aleg să ascundă toate astea și să afișeze o mască de om puternic.

Alții în schimb, aleg puterea vulnerabilității și își recunosc slăbiciunile, dar în același timp sunt conștienți de faptul că tocmai recunoașterea acestora îi face mai puternici.

Tu ce alegi?

Enjoy and Shine!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Un moment cu tine...

Când noaptea îți devine dușman

Hell isn’t a bad place to be