Cu viața la taifas


Mă trezesc. Îmi beau cafeaua. Merg la serviciu. Încerc sa fac totul perfect. Trag tare. Mă ocup de tot ce trebuie. O iau de la capăt.

Stai o secundă... Hei, Viață! Ce vrei de la mine?


Viața: Dar tu ce vrei de la mine?

Eu: Nu m-am gândit, nu prea am timp de asta. Dar dacă tot ai întrebat... Poate aș vrea să fii blândă cu mine, să ai un sens, să simt că mergi într-o direcție.

Viața: Care e direcția în care vrei să merg?

Eu: Nu știu. Știu doar că... nu prea văd sensul. Îmi doresc să fie mai mult decât atât. Mai mult decât pilotul automat inconștient. Să mă bucur și să creez bucurie pentru alții. Să fac ceea ce-mi place și asta să aducă împlinire și pentru cei din jur. Să simt că nu treci fără rost.

Viața: Care este rostul meu?

Eu (vădit iritată): Ești dificilă și mă enervezi! Ce e cu atâtea întrebări oricum!?! 
Liniște...

Mă trezesc. Îmi beau cafeaua. Merg la serviciu. Încerc sa fac totul perfect. Trag tare. Mă ocup de tot ce trebuie. O iau de la capăt.

- Hei, Viață! Până când o mai ducem așa?

Viața: Vrei să mă opresc?

Eu: Nu, nu! Nu e finalul încă. Ar fi un final banal, fără sens.

Viața: Cum ar arăta un final cu sens?

Eu: De fapt... nu finalul are sens... ci toate momentele în care m-am bucurat de tine. Toate clipele în care am zâmbit și am simțit ca ai un rost.

Viața: Care e rostul meu?
Liniște...


Mă trezesc. Îmi beau cafeaua. Merg la servici. Încerc sa fac totul perfect. Trag tare. Mă ocup de tot ce trebuie. O iau de la capăt.

- Hei, Moarte! Tu ce cauți aici? Cine te-a chemat? Încă nu sunt pregătită. Mai vreau să stau cu Viața. Mai vreau să...

Moartea: Ce vrei?

Eu: Vreau să mă bucur de apus. Să mă pierd în zâmbetul copilului meu. Să fiu îmbrățișată și să îmbrățișez. Să simt vântul. Să iubesc. Să simt nisipul sub tălpi. Să închid ochii pe vârf de munte și să inspir tot frumosul din jur. Vreau să multiplic frumosul și să îl arăt și celor care nu îl pot vedea. Vreau să îmbrățișez pământul și să las viața să-mi curgă prin vene, să-mi umple plămânii și să-mi explodeze prin toți porii frumusețea ei. Vreau să trăiesc! Vreau să iau viața în palme ca pe o nestemată, să o șlefuiesc și să o fac să strălucească. Să emane o lumină caldă și blândă. O lumină care îi încălzește pe cei cărora le e frig, îi călăuzește pe cei pierduți, îi luminează pe cei care sunt în întuneric. Ăsta e rostul tău, Viață din mine!

- Hei, Viață! Hai că avem treabă! Și avem un rost.

Enjoy & Shine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un moment cu tine...

Când noaptea îți devine dușman

Hell isn’t a bad place to be