duminică, 10 noiembrie 2013

Universul meu într-o planetă


Vreau să te invit pe planeta mea. Da, ai auzit bine, am o planetă. O planetă doar pentru mine, pe care am creat-o așa cum îmi place mie. Și nu, nu am luat-o razna și nici nu sunt drogată. Chiar zâmbesc, gândindu-mă la fețele pe care tocmai le faci citind asta.

Deci... ai două variante în acest moment:
1.       Te oprești acum din citit, gândindu-te că sunt doar o altă nebună care ar trebui legată și izolată de societatea normală și sănătoasă.
sau:

2.       Citești mai departe, mânat poate de curiozitate, poate de o dorință ascunsă de a găsi ceva frumos, poate din dorința de afla ceva nou.
Mai ești? Ok. Și acum, indiferent de motivul pentru care mai citești, te invit să vezi planeta mea. Te rog doar un singur lucru, înainte de a urca în rachetă cu mine. Te rog să nu judeci, să nu mă judeci. Nu pentru că m-ar putea deranja pe mine. Sincer, nu mă prea interesează dacă și cum sunt judecată. Dar aerul pe planeta mea e foarte pur și singurii care o pot aprecia sunt cei care vin cu mintea deschisă și ochii larg deschiși de curiozitate.

Gata? Am plecat! Planeta mea e foarte aproape, de fapt pot ajunge acolo oricând doresc. E aproape de planeta Micului Prinț. Chiar suntem prieteni vechi; el m-a învățat un principiu de viață important pentru mine, și anume că ochii sunt orbi, cu inima trebuie să cauți”. E principiul călăuzitor al planetei mele.
Nu e o planetă mare sau mică, de fapt nici nu contează mărimea, atâta timp cât pentru mine e perfectă. Pe planeta mea nu există trebuie; există doar vreau. Și am un curcubeu al sentimentelor care e atât de frumos și inimaginabil de complex. Curcubeul sentimentelor se naște din lacrimă. Da, nu pot să-l văd decât dacă plâng. Dar cine n-ar plânge să vadă reflexia luminii spartă în mii de stări, una mai colorată decât cealaltă?!

Aerul pe care îl respir acolo e un amalgam de bucurie și liniște. E o formulă specială pe care am creat-o cu multă dragoste. Apele care curg sunt făcute din puritate și joacă – se aud râsete de copii, dacă stai să asculți. Iar copacii au rădăcinile înfipte-n pământ și crengile alungite spre cer, a libertate ancorată în căldură. Totul e atât de real, luminos și frumos acolo! Stau și privesc cerul, admir soarele, luna și stelele. Norii îmi plac cel mai mult. Niciodată nu e aceeași priveliște pe cer. În fiecare secundă e o altă imagine, în fiecare zi lumina arată diferit. Nu te poți plictisi.
Data viitoare când merg pe planeta mea, îți voi aduce fotografii, să vezi și tu.

Dar ai și tu planeta ta! Știi, nu? Doar că mulți uită să-și viziteze planetele și asta mă-ntristează. Când văd câte-o planetă gri, plutind în derivă, știu că e o planetă de care cineva a uitat. Și îmi pare rău să văd că cineva a ales să uite. Să uite că există frumos, să nege bucuria și să se-ncăpățâneze să trăiască pe o planetă care nu e a sa. Știu, nu e cazul tău, spuneam doar. De fapt, de asta tot fotografiez planeta mea: în speranța că le voi aduce aminte tuturor de planetele lor, de frumusețe, lumină, viață. Știai, nu? Hai, caută repede. E aproape. Planeta fiecăruia e în interior. A mea e chiar aici, lângă inimă.
 
Enjoy and Shine!

Un comentariu: