Pledoarie pentru Mulțumesc


Când ai spus ultima oară „Mulțumesc”? Da... probabil că ai făcut-o recent, când ai primit restul la magazin, sau când cineva ți-a urat o zi bună, sau când ai strănutat și ți s-a urat noroc.
Eu mulțumesc destul de frecvent, deoarece e un cuvânt ce îmi face plăcere să-l rostesc. Dar oare îl folosesc din toată inima sau e doar un automatism învățat din copilărie?  
Pornind de la această întrebare mi-a venit ideea unui experiment pe care îl voi face în următoarele 7 zile. Iar dacă ți se pare interesantă, te invit să-l faci și tu și să împărtășești experiența ta.

Experimentul e foarte simplu și constă “doar” în a spune Mulțumesc. Dar nu oricum, ci rostindu-l în mod conștient și cu intenție. În această săptămână mă voi concentra pe a simți acel mulțumesc, dincolo de a o spune doar;  pe a zâmbi și a privi în ochi persoana căreia îi mulțumesc. Și nu mă refer aici la a mulțumi pentru lucruri importante pe care le primești, ci tocmai la acele momente neînsemnate, automate,  în care rostești mulțumesc doar din inerție, deoarece așa te-au învățat cândva părinții că e bine să faci.

Deci... îți mulțumesc dacă vrei să mi te alături în acest experiment și să ne spui experiența ta. Eu voi posta diverse gânduri și întâmplări pe parcursul săptămânii în Comentarii. Te aștept să faci la fel J.
Îți MULȚUMESC!!!

Enjoy and Shine!

Comentarii

  1. Călător prin viață11 noiembrie 2013 la 11:25

    După o săptămână, exercițiul de mulțumesc mi-a arătat ceva neașteptat: e important să mulțumești din toată inima nu pentru cel din fața ta, ci, în primul rând, pentru tine. Până la urmă putem influența destul de puțin prin acest gest simplu cum se simt cei din jurul nostru, care poate au avut o zi grea, poate cineva tocmai i-a înjurat, poate au avut o ceartă la telefon acum 5 minute, poate au pe cineva bolnav acasă. Dar depinde de noi în cea mai mare măsură cum ne simțim. Și eu mă simt mult mai bine mulțumind din toată inima pentru ceea ce primesc, decât dacă aș face-o în mod automat. Iar daca asta are un impact pozitiv asupra "beneficiarilor" de mulțumesc (și pot să spun că are în majoritatea cazurilor) atunci efectul este dublat. Și mergi mai departe cu un zâmbet discret în inimă și cu pași zburdalnici și hotărâți.
    O zi cu zâmbet să aveți!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Un moment cu tine...

Imagine
 Ce faci, suflete? Tu, copil neglijat al ființei mele... Cu ce te hrănești când te ignor și uit de tine? Cum te ridici în zbor printre mizerii și frici? Ce faci, suflete? Fluture cu aripi îngreunate de lacrimi... Cum îți usuci straiele, când te arunc sub norii negri ai furtunilor mele? Ce faci, suflete? Tu, iubire uitată într-o poză veche... Cu ce te încălzeșt când crivățul ignoranței trece peste tine? Cum îți faci foc, când totul în jur e noroi și rece? Ce faci, suflete? Tu, jar ascuns în cenușa veche... Cum respiri, când te sufoc în tăcere? Cum te aprinzi, când oxigenul piere? O mică zvâcnire, un deget mișcat timid, o căldură ușoară în inimă... sunt aici. Ține-mă de mână doar un pic. Sunt aici, ca un copil timid ce se sperie de al vieții ritm. Mă ascund când plouă cu urât și rău, mă feresc când văd mizerie și ură. Mă baricadez când rănile mă dor. Dar sunt aici. Am nevoie să te oprești o secundă. Să respiri, să prinzi o adiere de vânt pe obraz, o rază de soare pe pleoape, un
Citiți mai multe

Când noaptea îți devine dușman

Imagine
       Afară, vântul suflă cu putere și parcă mă îmbie și mai mult să mă las cuprinsă de căldura așternuturilor. O torpeală plăcută îmi îmbrățișează corpul și îmi las mintea să alunece ușor în liniștea somnului. Mă cuibăresc în pat liniștită și adorm ușor.   Nimic nu prevestește zbuciumul nopții.      Mă trezesc brusc și nu îmi dau seama cât e ceasul. Țin ochii închiși să nu-mi zboare somnul. Încerc să adorm la loc, dar, cu cât încerc mai mult, cu atât mă simt mai agitată. Mă uit la ceas, măcar să știu dacă e suficient de dimineață pentru a mă trezi. Lumina pătrunzătoare a ceasului electronic arată ora 3:30.      E în regulă, mai pot să dorm. Însă mintea începe un carusel rapid și parcă doar cu greu reușesc să prind câte un gând răzleț din nebunia care îmi aleargă în creier. Și când e cel mai potrivit moment să te gândești la toate relele ce ți se pot întâmpla, dacă nu noaptea la ora 3?! Credite și toate motivele pentru care nu le vom putea plăti. Copilul și toate relele ce i se po
Citiți mai multe

Hell isn’t a bad place to be

Imagine
  Mergi pe strad ă și, din senin, viața îți dă un pumn în stomac. Te chircești de durere, rămâi fără respirație câteva secunde, ochii ți se umple de lacrimi... Dar te îndrepți așa cum poți și mergi mai departe. Și-apoi o piedică din neant. Cazi și te julești la suflet. Rămâi o secundă cu ochii ațintiți în pământ, umerii căzuți și gândurile dureroase. Dar te ridici și mergi mai departe, că doar știi că ești puternic. Când credeai că pașii îți devin mai hotărâți și înaintezi încrezător, simți un pumnal în piept. Și brusc neputința te copleșește. Îți spui că ăsta e finalul, că nu mai poți. Durerea te cutremură, îți vine să-ți smulgi mațele și să le calci în picioare pe asfalt. Cazi. Te simți plin de praf, înfrânt, fără vlagă. Nu mai vrei nimic, decât să stai întins pe jos. Gândurile roiesc ca un cârd de ciori deasupra capului tău. „Ce sens are?!”, „Doare și nu mai vreau!”,   „Voi sta aici”. Până la urmă nu e chiar așa de rău. Sunt rănit, dar mă vindec. Sunt obosit, dar mă odihnesc.
Citiți mai multe